Peste o vreme, ne-am reîntâlnit, tot așa. De această dată, am făcut un selfie. A fost suficient cât să legăm o prietenie, iar ideea cosmeticelor a prins rădăcini, din nevoie, evident. Nevoie de ceva al nostru, al bărbaților. Al bărboșilor.
Ceea ce a urmat a fost inevitabil.
Timp de 6 luni, cu ajutorul unor specialiști în chimie și în dermatologie, am compus și am testat propria rețetă. Am obținut o formulă echilibrată și bogată în vitamine, potrivită oricărui tip de barbă.
Pentru că vorbim despre un produs cosmetic de lux, am avut grijă ca recipientul și eticheta să nu fie mai prejos. Astfel, am ales un recipient de cea mai bună calitate, din sticlă Violet Miron, ideală pentru păstrarea uleiului în condiții optime. Culoarea violet a sticlei filtrează lumina, iar calitățile fizice ale uleiului nu sunt afectate.
Eticheta este o plăcuță metalică șlefuită manual, astfel încât fiecare piesă este unicat. Cum altfel v-am fi putut arăta cât de mult ne-am dedicat pentru realizarea unui produs unic? Iar asta pentru că fiecare dintre voi este unic.
925 Gents. Din respect pentru voi.